Atelier de lucru: „Metode de determinare a necesarului de medicamente în condiții de staționar pentru achizițiile publice”

În conformitate cu ordinul MS RM nr. 263 din 02 aprilie 2026, în SCMF s-a organizat Atelierul de lucru: „Metode de determinare a necesarului de medicamente în condiții de staționar pentru achizițiile publice” ghidat de dna Valentina Buliga, dr. şt. farm., conf. univ. Catedra de farmacie socială ,,Vasile Procopişin” a USMF ”N. Testemițanu” și dna Ana Niculița coordonatoare de proiect ”Echitate în sănătate prin responsabilizare socială”.

Atelierul de instruire a fost dedicat perfecționării procesului de planificare și estimare a necesarului de medicamente în spitale. Au fost prezentate metode practice de calcul, corelarea cu bugetele disponibile și cerințele legale, precum și soluții pentru evitarea risipei și asigurarea continuității tratamentului.

Evenimentul a avut ca obiectiv sporirea nivelului de cunoștințe în domeniul planificării și gestionării eficiente a medicamentelor și a fondurilor publice.

Mulțumim tuturor participanților pentru implicare și deschidere!